• Depunerea unei plângeri
  • Solicitare de informaţii
Have your say: Draft guidelines on interacting with lobbyistsÎntrebări despre Europa?Europa ta - Portalul serviciilor publice europene şi naţionale on-line

Efectele date observaţiilor critice si observaţiilor suplimentare de către instituţii

1. Introducere

Ombudsmanul european deserveşte interesul public general, contribuind la îmbunătăţirea calităţii administrării şi a serviciilor oferite cetăţenilor de către instituţiile UE[1]. În acelaşi timp, Ombudsmanul pune la dispoziţia cetăţenilor şi rezidenţilor Uniunii o cale alternativă de atac pentru a-şi proteja interesele. Această cale de atac este complementară protecţiei oferită de instanţele judecătoreşti ale UE şi nu are în mod necesar acelaşi obiectiv ca procedurile judiciare.

Doar instanţele judecătoreşti au competenţa de a pronunţa hotărâri obligatorii din punct de vedere juridic şi de a interpreta legislaţia în mod autorizat. Ombudsmanul poate formula propuneri şi recomandări şi, în ultimă instanţă, poate atrage atenţia mediului politic asupra unui caz prezentând un raport special Parlamentului European. Eficacitatea Ombudsmanului depinde aşadar de autoritatea morală şi, din acest motiv, este foarte important ca activitatea Ombudsmanului să fie – în mod demonstrabil – corectă, imparţială şi riguroasă.

Unele dintre deciziile Ombudsmanului de închidere a anchetelor conţin critici şi propuneri constructive pentru instituţia UE în cauză, sub forma unor observaţii critice şi/sau suplimentare. O observaţie critică are la bază constatarea unui caz de administrare defectuoasă, în timp ce o observaţie suplimentară este formulată fără a exista o astfel de constatare. În fiecare an, Ombudsmanul publică un studiu cu privire la măsura în care instituţiile UE au examinat observaţiile critice şi suplimentare, au desprins învăţăminte din acestea şi au introdus modificări sistemice care să reducă probabilitatea administrării defectuoase în viitor.

2. Scopul observaţiilor critice şi al observaţiilor suplimentare

În acest context, observaţiile suplimentare au un singur scop: deservirea interesului public prin sprijinirea instituţiei în cauză în vederea sporirii calităţii administrării sale în viitor. O observaţie suplimentară nu se bazează pe constatarea unui caz de administrare defectuoasă. Aşadar, aceasta nu trebuie înţeleasă ca o observaţie care conţine critici la adresa instituţiei în cauză, ci mai degrabă ca o recomandare cu privire la modul în care poate fi îmbunătăţită o anumită practică pentru creşterea calităţii serviciilor oferite cetăţenilor.

În schimb, o observaţie critică are, în mod normal, mai multe scopuri. Asemenea unei observaţii suplimentare, o observaţie critică are întotdeauna o dimensiune educativă: prin intermediul acesteia, instituţia este informată cu privire la erorile comise, astfel încât să poată evita cazurile similare de administrare defectuoasă în viitor. Pentru a-şi maximiza potenţialul educativ, o observaţie critică identifică regula sau principiul încălcat şi (în afara cazului în care este evident) explică ce măsuri ar fi trebuit adoptate de către instituţie în situaţia respectivă. Construită astfel, o observaţie critică explică şi justifică în acelaşi timp constatarea Ombudsmanului privind administrarea defectuoasă şi vizează consolidarea încrederii cetăţenilor şi instituţiilor în corectitudinea şi rigurozitatea activităţii sale. În plus, arătând disponibilitatea Ombudsmanului de a critica în mod public instituţiile, atunci când este necesar, observaţiile critice sporesc încrederea publică în imparţialitatea Ombudsmanului.

O observaţie critică nu constituie, însă, o reparaţie pentru reclamant. Nu toţi reclamanţii solicită o reparaţie şi nu toate solicitările de reparaţii sunt justificate. Totuşi, atunci când ar fi trebuit să existe o reparaţie, închiderea cazului cu o observaţie critică semnalează o triplă omisiune. Reclamantul nu a obţinut un răspuns satisfăcător, instituţia în cauză nu a remediat cazul de administrare defectuoasă, iar Ombudsmanul nu a convins instituţia în cauză să îşi modifice poziţia[2].

În cazul în care ar trebui să existe o reparaţie, cea mai bună soluţie este ca instituţia în cauză să ia iniţiativa, în momentul primirii plângerii, de a admite cazul de administrare defectuoasă şi de a oferi o reparaţie corespunzătoare. În unele cazuri, aceasta ar putea consta în simpla prezentare de scuze.

Procedând astfel, instituţia îşi demonstrează angajamentul faţă de îmbunătăţirea relaţiilor cu cetăţenii. De asemenea, dovedeşte că îşi recunoaşte eroarea şi că poate astfel evita cazuri similare de administrare defectuoasă în viitor. În astfel de situaţii, nu este necesar ca Ombudsmanul să formuleze o observaţie critică. Dacă, totuşi, există suspiciunea că respectivul caz ar putea fi rezultatul unei probleme sistemice subiacente, Ombudsmanul poate decide să iniţieze o investigaţie din proprie iniţiativă, chiar şi atunci când cazul respectiv a fost soluţionat spre satisfacţia reclamantului.

3. Observaţii critice în cazurile în care soluţiile amiabile sau proiectele de recomandare nu sunt adecvate

Având în vedere cele de mai sus, se poate observa că numeroase observaţii critice reprezintă oportunităţi care nu au fost valorificate. Cel mai bun rezultat ar fi fost ca instituţia în cauză să recunoască administrarea defectuoasă şi să ofere reparaţii corespunzătoare, care, în unele cazuri, ar putea consta în simpla prezentare de scuze. Dacă ar fi procedat astfel, nu ar fi fost necesară o observaţie critică.

Totuşi, reclamantul nu are întotdeauna dreptate, iar instituţia în cauză are dreptul de a-şi apăra poziţia. Aproximativ jumătate dintre cazurile care nu sunt soluţionate de către instituţie într-o etapă incipientă determină în cele din urmă constatarea că nu a existat un caz de administrare defectuoasă. În astfel de cazuri, instituţia reuşeşte să explice Ombudsmanului, spre satisfacţia acestuia (şi, în anumite cazuri, spre satisfacţia reclamantului) de ce a fost îndreptăţită să acţioneze aşa cum a acţionat şi de ce nu își va modifica poziţia.

Atunci când Ombudsmanul nu este de acord cu instituţia şi constată că a existat o administrare defectuoasă pentru care reclamantul ar trebui să primească reparaţii, procedura normală presupune propunerea unei soluţii amiabile. Dacă instituţia respinge propunerea respectivă fără motive întemeiate, următorul pas este de obicei un proiect de recomandare.

În cazurile în care Ombudsmanul consideră că instituţia probabil nu va accepta o soluţie amiabilă sau că o soluţie amiabilă nu ar fi adecvată, poate proceda direct la elaborarea unui proiect de recomandare. Prin propunerea unei soluţii amiabile, Ombudsmanul urmăreşte ajungerea la o înţelegere între instituţia în cauză şi reclamantul individual, care solicită adesea reparaţii personale. Dacă administrarea defectuoasă care trebuie remediată afectează în primul rând interesul public, Ombudsmanul poate considera că un proiect de recomandare  este mai adecvat decât ajungerea la o soluţie amiabilă.

Prezentarea de scuze ca formă de reparaţie trebuie menţionată în mod special în acest context. Pentru a fi eficace, prezentarea de scuze trebuie să fie sinceră. Scuzele percepute ca fiind nesincere nu fac decât să înrăutăţească situaţia. Probabilitatea ca reclamantul să considere că o scuzele sunt sincere este mai mare dacă acestea sunt prezentate de către instituţie, din proprie iniţiativă, şi nu ca răspuns la o sugestie oficială din partea Ombudsmanului. Din acest motiv, Ombudsmanul consideră de multe ori că propunerea unei soluţii amiabile sub forma prezentării de scuze nu ar fi utilă. Un proiect de recomandare pentru prezentarea de scuze este cu atât mai puţin util.

Dacă nu poate fi luată nicio măsură pentru remedierea administrării defectuoase, o observaţie critică reprezintă o modalitate corectă şi eficientă de închidere a cazului.

O observaţie critică în astfel de situaţii este corectă atât faţă de reclamant, cât şi faţă de instituţia în cauză. Este corectă faţă de reclamant deoarece îi confirmă acestuia faptul că plângerea a fost justificată, deşi nu sunt posibile reparaţii. De asemenea, este corectă faţă de instituţie deoarece reprezintă rezultatul procedurilor Ombudsmanului, care au rolul de a asigura informarea instituţiei cu privire la acuzaţiile, solicitările, dovezile şi argumentele prezentate de către reclamant. Aceleaşi proceduri oferă instituţiei posibilitatea de a-şi susţine punctul de vedere, în deplina cunoaştere a reclamaţiei împotriva sa, înainte de formularea observaţiei critice.

O observaţie critică este eficientă deoarece evită prelungirea unei investigaţii care nu poate conduce la nicio reparaţie în favoarea reclamantului.

În ceea ce priveşte interesul public, observaţia în sine asigură dimensiunea educativă necesară. Instituţia căreia i se adresează observaţia critică trebuie să desprindă învăţămintele adecvate pentru viitor. Caracterul adecvat depinde de cazul respectiv de administrare defectuoasă. De exemplu, este posibil ca un incident izolat să nu necesite nicio acţiune de monitorizare.

4. Observaţii critice în urma respingerii unei soluţii amiabile sau a unui proiect de recomandare

Acceptarea de către instituţie a soluţiei amiabile propuse sau a proiectului de recomandare conduce, în mod normal, la închiderea cazului din acest motiv.

Dacă reclamantul respinge o soluţie amiabilă propusă, fără un motiv întemeiat, Ombudsmanul consideră, în mod normal, că nu mai sunt justificate alte investigaţii în cazul respectiv.

Respingerea de către instituţie a unei soluţii amiabile propuse sau a unui proiect de recomandare poate conduce la mai multe rezultate posibile.

În primul rând, Ombudsmanul poate decide, după analizarea răspunsului instituţiei, că este necesară revizuirea constatării sale anterioare de administrare defectuoasă.

În al doilea rând, dacă opinia detaliată a instituţiei cu privire la un proiect de recomandare nu este satisfăcătoare, Ombudsmanul poate prezenta un raport special Parlamentului European. Astfel cum s-a precizat prima dată în Raportul anual 1998 al Ombudsmanului, posibilitatea de a prezenta un raport special Parlamentului European este deosebit de valoroasă pentru activitatea Ombudsmanului. Prin urmare, rapoartele speciale nu ar trebui să fie prezentate prea frecvent, ci doar în legătură cu probleme importante, în cazul cărora Parlamentul poate lua măsuri pentru a veni în sprijinul Ombudsmanului.

În sfârşit, Ombudsmanul poate decide să închidă cazul cu o observaţie critică, fie în etapa în care instituţia respinge o soluţie amiabilă, fie în cazul în care opinia detaliată a instituţiei cu privire la proiectul de recomandare nu este satisfăcătoare.

În anumite situaţii, cazul poate fi închis cu o observaţie critică deoarece Ombudsmanul consideră că instituţia a demonstrat în mod convingător că, deşi există o administrare defectuoasă, reparaţiile propuse prin soluţia amiabilă sau proiectul de recomandare nu sunt adecvate şi nu este posibilă nicio altă soluţie sau reparaţie. În astfel de cazuri, observaţia critică este în esenţă similară celei care ar fi fost formulată în situaţia în care cazul ar fi fost închis cu o soluţie amiabilă sau un proiect de recomandare.

Din păcate, există şi cazuri în care instituţia refuză sugestiile Ombudsmanului din motive neconvingătoare. Într-adevăr, există chiar şi câteva cazuri în care instituţia refuză să accepte constatările Ombudsmanului cu privire la administrarea defectuoasă.

Aceste cazuri riscă să submineze autoritatea morală a Ombudsmanului şi să diminueze încrederea cetăţenilor în Uniunea Europeană şi în instituţiile sale. Experienţa internaţională arată că instituţia Ombudsmanului funcţionează cu cea mai mare eficacitate atunci când statul de drept este bine stabilit şi când există instituţii democratice care funcţionează în mod adecvat. În astfel de contexte, autorităţile publice respectă de obicei recomandările Ombudsmanului – în pofida faptului că recomandările nu sunt obligatorii din punct de vedere juridic – chiar dacă nu sunt de acord cu acestea.



[1] Articolul 228 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene împuterniceşte Ombudsmanul să investigheze cazurile de administrare defectuoasă în activitatea „instituţiilor, organelor, oficiilor sau agenţiilor Uniunii, cu excepţia Curţii de Justiţie a Uniunii Europene în exercitarea funcţiilor jurisdicţionale ale acesteia". Pentru concizie, termenul „instituţie" este utilizat aici cu referire la toate instituţiile, organele, oficiile şi agenţiile UE. 

[2]Rapoartele anuale ale Ombudsmanului includ multe exemple de cazuri în care instituţiile au oferit reparaţii reclamanţilor.

2015

Putting it Right? - How the EU institutions responded to the Ombudsman in 2015

Putting it Right? - Annex - Detailed analysis of the responses to the Ombudsman’s remarks, recommendations and proposals in 2015

2014

Putting it Right? - Annex - Detailed analysis of the responses to the Ombudsman’s remarks, recommendations and proposals in 2014

Putting it Right? - How the EU institutions responded to the Ombudsman in 2014

2013

Putting it Right? - Annex - Detailed analysis of the responses to the Ombudsman’s remarks, recommendations and proposals in 2013

Putting it Right? - How the EU institutions responded to the Ombudsman in 2013

2012

Putting it Right? - Annex - Detailed analysis of the responses to the Ombudsman’s remarks, recommendations and proposals in 2012

Putting it Right? - How the EU institutions responded to the Ombudsman in 2012

2011

Report on responses to proposals for friendly solutions and draft recommendations - How the EU institutions complied with the Ombudsman’s suggestions in 2011

Follow-up to critical and further remarks - How the EU institutions responded to the Ombudsman’s recommendations in 2011

2010

Follow-up to critical and further remarks- How the EU institutions responded to the Ombudsman’s recommendations in 2010

2009

Follow-up to critical and further remarks- How the EU institutions responded to the Ombudsman’s recommendations in 2009

2008

Follow-up to critical and further remarks - How the EU institutions responded to the Ombudsman's recommendations in 2008

2007

Follow-up to critical and further remarks - How the EU institutions responded to the Ombudsman's recommendations in 2007

2006

Study of follow-up given by institutions to critical remarks and further remarks made by the Ombudsman in 2006